Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova

Ambasada Republicii Moldova în Republica Elenă și Republica Cipru

Recunoașterea reciprocă și conversia Permiselor de conducere

Un permis de conducere moldovenesc (MD DL) poate fi schimbat cu un permis de conducere grecesc (GR DL) atunci când sunt îndeplinite următoarele condiții:

  • Permisul MD DL trebuie să fie valid;
  • Deținătorul trebuie să aibă vârsta necesară pentru schimbarea categoriei respective cu una grecească;
  • Deținătorul trebuie să aibă reședința obișnuită în Grecia (>6 luni, permisul de reședință sau cererea trebuie emisă cu 6 luni înainte de schimb);

Un permis MD DL nu poate fi schimbat dacă:

  • Este provizoriu, temporar sau în probă;
  • A fost emis după schimbarea unui permis dintr-o țară terță, cu excepția statelor membre UE;

Nicio categorie a permisului MD DL nu poate fi schimbată dacă:

  • Data emiterii este după 02.06.2001 și, la acea dată, deținătorul avea deja reședința obișnuită în Grecia;
  • Este înscrisă într-un permis de conducere emis (sau reînnoit) după 21.06.2025, în timp ce deținătorul avea deja reședința obișnuită pe teritoriul Greciei;

 În ceea ce privește cererea:

  • Solicitantul poate depune cererea fie la subdiviziunile teritoriale ale Ministerului Transportului elen fie on-line prin intermediul portalului gov.gr (ulterior când va fi disponibil);
  • Declarația în care solicitantul declară că are reședința obișnuită în Grecia, adresa completă, numărul de identificare fiscală (ΑΦΜ) și dacă dorește ca grupa sanguină să apară pe permisul de conducere grecesc sau nu. Dacă da, aceasta trebuie menționată în declarație.
  • Cerere pentru schimbarea permisului de conducere;
  • Fotocopie a pașaportului sau a cărții de identitate (doar carte de identitate grecească).
  • Fotocopie a permisului de conducere și/sau originalul acestuia;
  • 2 certificate medicale (de la oftalmolog și patolog sau medic specialist similar). Patologul va informa solicitantul dacă este necesar să efectueze controale medicale suplimentare. Solicitantul poate consulta doar medici privați;
  • Taxe administrative (e-paravolo) pentru fiecare categorie pe care solicitantul dorește să o schimbe, pentru document etc;
  • Fotografie tip pașaport.

 MONITORUL OFICIAL AL REPUBLICII ELENE, MENŢIUNE DESPRE REPUBLICA MOLDOVA ARTICOLUL 11Δ