Despre întrevederea cu Președintele Grupului parlamentar de prietenie, deputatul Konstantinos Maravegias

La 20 noiembrie, curent, Ambasadorul Anatol Vangheli a avut o întrevedere cu noul Președinte al Grupului parlamentar de prietenie al legislativului elen, deputatul Konstantinos Maravegias, cu scopul impulsionării cooperării bilaterale pe linie parlamentară. Discuțiile s-au axat pe abordarea subiectelor de interes comun care ar putea fi promovate de Parlamentele ambelor țări, în special de grupurile parlamentare de prietenie, a oportunităților de colaborare pe diferite domenii. Întrevederea a prilejuit, de asemenea, efectuarea unui schimb de opinii pe marginea evoluțiilor economice și social-politice din ambele țări. Cu această ocazie, interlocutorii au convenit asupra organizării unei întrevederi comune cu toți membrii Grupului parlamentar de prietenie din partea elenă.
Întrevederea s-a înscris în contextul promovării de către Ambasadă a obiectivului de consolidarea a cooperării moldo-elene pe linie parlamentară.
