Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova

Ambasada Republicii Moldova în Republica Elenă

Despre participarea Ambasadei la Forul privind schimbările climaterice

Publicat:Wed, 09/10/2019 - 15:02

La 9 octombrie curent, Ambasadorul Anatol Vangheli a participat la deschiderea Conferinței Internaționale privind Energia și Schimbările Climaterice, organizată de Centrul pentru Politică Energetică și Dezvoltare, sub egida Organizației Cooperării Economice a Mării Negre (OCEMN). Acțiunea a prilejuit reiterarea mesajului de susținere de către țara noastră a eforturilor de combatere a efectelor schimbărilor climaterice și de încurajare a utilizării surselor regenerabile de energie. Totodată, a fost apreciat cadrul pe care îl oferă OCEMN țărilor membre pentru colaborare și valorificare a oportunităților existente.

La eveniment a mai participat reprezentantul companiei DevelopmentAid din Republica Moldova.

În fotografii: Viceministrul elen al afacerilor externe Kostas Fragogiannis, Secretarul General al OCEMN, Ambasadorul Michael Christides, Secretarul General adjunct al OCEMN, Ambasadorul Traian Chebeleu, Secretarul General al Adunării Parlamentare a OCEMN, Asaf Hajiyev, Șeful Inițiativei Academice de Impact a Națiunilor Unite, Ramu Damodaran, Ambasadorul Republicii Moldova la Atena Anatol Vangheli, Profesorul Dimitrios Mavrakis.